Se zbat într-una celulele molatice, inactive de atâta timp. Se crapă pielea lăsând la suprafaţă ciudate răni în modele tribale.
Simţeam cum mă dispersez în mii de particule,
De fapt erau exact 1850.
Şi alergau sau poate doar mergeau nici eu nu ştiu
Căci eu doar le priveam cum mă părăsesc.
Şi nu puteam să opresc niciuna,
Paralizată fiind ca după o comoţie cerebrală.
Alte răni şi altă durere puneau stăpânire pe mine
Într-un proces incontrolabil.
Un comentariu:
Wow! Desi nu pare normal, versurile tale m-au facut sa zambesc (poate pentru ca ma regaseam in ele?). Faine...chiar faine...au un efect...hmm...aparte?-da, au un efect aparte :D.
Trimiteți un comentariu